Singuratatea de primavara , cand nu te poti concentra pe nimic, cand vin nu stiu de unde valuri de bucurie care te leagana , cum stai asa , tolanita pe un pat , asteptand aerul luminos de dupa ploaie.
Singuratatea de vara , cand tragi perdelele groase, lasand doar o bucata de geam dezvelita prin care navaleste bezmetic lumina, mistuind purici de praf , impartind camera in doua, desenand mai pe seara , pe perete lichenii aurii. Astepti sa se faca tarziu , sa sune cineva la usa , sa te cheme afara , sa te scape. Si parca -n tine cineva indepartat ar vrea sa planga.
Singuratatea de toamna , cand corpul tau e calm si greu , iar creierul linistit . Abia acum , toamna, mintea ta infloreste. Si iesi din casa , recunoscator nu stiu cui, fericit fara nici un motiv. Ajungi in mijlocul strazii si te intorci ceva mai potolit.
Singuratatea de iarna , cand lumii i s-a taiat somnul, cand totul e vatuit si sticlos. Esti fierbinte in inima frigului. Iti vin in cap prietenii tai, te gandesti la ei cu dragoste fara sa vrei sa ii cauti , fara sa vrei sa fii cautat. Departarea ii face buni si puri . Privesti luminitele bradului de Craciun . Si-ncepi si tu sa licaresti pe dinauntru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu