Reflectoarele o orbeau. Oare de ce sunt indreptate spre spectatori si nu spre scena? Ceva era in neregula. Ce se intampla ora? Pate ca...sau poate nu ! Se aude muzica de la inceputul spectacolului si vocea aceea care-mi spune mereu pe un ton impunator sa-mi inchid telefonul...ea spera totusi ca seara asta va fi altfel decat restul.
Desigur, va fi uimitoare pentru ca il va vedea pe el . Totusi, cand va iesi din teatru va simti din nou acelasi sambure de dezamagire incoltindu-i in suflet: iar nu l-a intalnit ! De o luna tot incearca sa dea de el si sa-i vorbeasca sau macar sa-l priveasca. Uite-l ca intra. O tulbura mereu. De fiecare data , scena pare prea mica pentru el ! Daca s-ar uita in directia ei...O fractiune de secunda i-ar fi de ajuns sa o priveasca in ochi si sa simta emotia ei. Ar trebui sa deschida ochii , dar ii este frica. Aude doar vocea lui, simte doar rasuflarea lui.Poate ca ar trebui totusi sa se duca sa-i vorbeasca dupa spectacol. S-a uitat, s-a uitat la ea .I-a zambit . Oare observase ca vine in fiecare seara la teatru? De un an de zile de cand il vazuse pentru prima oara jucand, venea de fiecare data cand juca el. Poate ca si-a dat seama ca venea pentru el, si o compatimea. Nu ar mai avea rost sa se duca sa-i vorbeasca, ar fi prea stanjenitor. Si pentru ea, si pentru el.
Spectacolul se termina si ea pleca spre casa. Merge incet.Spera ca poate el o va ajunge din urma .Ajunge acasa si se arunca in asternuturile neschimbate de ceva timp .Maine ii va vorbi! Iar are emotii.Se comporta ca un copil de o vreme incoace...
Oare...ea va veni? Observase ca vine in fiecare seara , dar poate acum a avut vreo problema, sau poate ca nu s-a simtit prea bine. La inceput i s-a parut straniu. Dar dupa cateva luni a fost curios sa vada daca la restul spectacolelor se ducea atat de des. Asa ca a fost la o piesa in care el nu juca si...nu era. A plecat la pauza mai mult decat fericit.Acum era aproape sigur ca venea sa il vada pe el. Felul in care il privea cand era pe scena l-a facut de mii de ori sa-si uite replica. Cand statea in umbra putea sa o analizeze. Avea ochii mari si negrii si un par lung si cret ce ii inconjura fata rotunda si ii acoperea umerii intr-un mod copilaresc. Observase zambetul ei si ii placuse...Uneori,in timp ce isi zicea replicile se uita la ea. Atunci cand privirile li se intalneau ii zambea usor, dar ea isi lasa privirea in jos.Asta ii arata ca nu il placea. Poate ii placeau doar piesele acelea si faptul ca el juca in ele era doar o simpla coincidenta. Dupa ce spectacolul se termina, intotdeauna se schimba repede , nici macar nu se demachia, doar ca sa o prinda din urma .Mergeau pe acelasi drum .Nu intelegea prea bine de ce , pentru ca mai mult ocolea, dar poate ca ii placea sa se plimbe.Mergea in umbra si o conducea pana acasa, doar ca sa se asigure ca ajunge cu bine. Asa ii si aflase numele, citise pe casuta postala. Macar de ar avea curajul sa -i marturiseasca ce simte pentru ea ! De cate ori nu a vrut sa o prinda din urma si sa-i spuna simplu "Te iubesc!" Ce ar fi urmat? La asta se gandea mereu. Nici macar gandul ca ar fi putut fi respins nu il suporta, asa ca mai bine o iubea in taina. Macar asa putea sa viseze in continuare .S-a gandit sa ii trimita o scrisoare .Chiar a scris-o , dar bine ca si-a dat seama cat de disperat ar fi fost gestul lui , inainte de ai trimite plicul.
Maine ii va vorbi.
